Rareș Dumitrescu:** „Obiecitvul meu este să nu mă întorc fără medalie de la Jocurile Olimpice”

Rareș Dumitrescu:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Medaliat cu argint în concursul pe echipe la Campionatul European de scrimă de la Legnano, Rareș Dumitrescu a declarat, miercuri, că obiectivul său personal la Jocurile Olimpice este să nu se întoarcă fără o medalie de la Londra.

„Ne-ar plăcea să fim federația care se întoarce cu cele mai multe medalii de la Olimpiadă, dar nu mi-ar părea rău să câștige și celelalte federații cel puțin câte o să luăm noi. Obiectivul meu personal este să nu mă întorc fără medalie olimpică de la Londra. Mi-ar plăcea să luăm pe echipe, și cred că o vom lua, dar una la individual ar fi ceva special pentru mine”, a spus sportivul în vârstă de 29 de ani.

Dumitrescu susține că echipa de sabie a României se află acum, cu trei săptămâni înaintea debutului Jocurilor Olimpice, exact unde și-a propus. „Sperăm ca acest european să fie doar o încălzire pentru noi înaintea Jocurilor Olimpice. La începutul anului ne-am propus să o luăm încetișor și să creștem din ce în ce mai mult. Acum două săptămâni am luat argintul la europene, acum am reușit să câștigăm etapa de Cupă Mondială de la Chicago, așa că suntem exact unde ne-am propus. Mai sunt trei săptămâni până la JO așa că putem să mai reglăm dacă mai sunt ceva probleme”, a precizat Rareș Dumitrescu.

Ana Maria Brânză a declarat, miercuri, în glumă, că obiectivul de la Olimpiadă a fost stabilit de toată lumea și că nu îi mai rămâne decât să meargă la Londra și să aducă la București medalia de aur. „Obiectivul meu personal a fost trasat de toți. Eu trebuie doar să mă duc acolo și să mă întorc cu acel aur. Să iau un aur la individual și un aur cu echipa ar fi mai mult decât am visat vreodată. Dar să luăm treptat lucrurile, mai avem o competiție și nu vreau să mă încarc. Eu voi face tot ce ține de mine”, a spus Brânză.

Vicecampioană olimpică în urmă cu patru ani la Beijing, sportiva susține că în principiu concursul de scrimă din cadrul Jocurilor Olimpice ar trebui să fie mai ușor decât cel de la Campionatele Mondiale. „E un an bun pentru scrimă, să sperăm că și la Londra o să ne priască. Până la urmă, din punctul meu de vedere Olimpiada ar trebui să fie un concurs mai ușor decât mondialele. Pentru că la Campionatul Mondial participă câte patru concurente de la fiecare țară, pe când la JO sunt maximum trei. La Londra vom fi 36, la un CM se strâng cam 100 de concurente. Bineînțeles însă că valoarea e mult mai concentrată”, a explicat Ana Maria Brânză.

Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret (ANST) i-a premiat, miercuri, cu suma totală de 345.000 de lei, pe sportivii medaliați la Campionatele Europene de scrimă de la Legnano (Italia), precum și pe antrenorii acestora.

Noul președinte al ANST, Carmen Tocală, a declarat într-o conferință de presă că a dublat premiul pentru cucerirea medaliei de aur conform legii. Astfel, pentru medalia de aur s-a acordat suma de 28.000 de lei, iar pentru argint 8.400 de lei.

Sportivii premiați sunt următorii: Simona Gherman (spadă – aur individual și argint cu echipa), Anca Măroiu (spadă – argint individual, argint cu echipa), Ana Maria Brânză (spadă – argint cu echipa), Loredana Dinu (spadă – argint cu echipa), Rareș Dumitrescu (sabie – argint cu echipa), Tiberiu Dolniceanu (sabie – argint cu echipa), Alexandru Sirețeanu (sabie – argint cu echipa), Florin Zalomir (sabie – argint cu echipa).

Mediafax

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal.
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal. "Ofer 300 de euro dacă îmi găsiți un ospătar"
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Ion Ţiriac a dat în judecată statul român. Suma uriaşă pusă la bătaie
Ion Ţiriac a dat în judecată statul român. Suma uriaşă pusă la bătaie
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro TV s-a întors în România: „Fericită că am reușit să ajung”
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro TV s-a întors în România:…
Cutremur în cazul Caracal. Gheorghe Dincă a cedat în închisoare. S-a terminat
Cutremur în cazul Caracal. Gheorghe Dincă a cedat în închisoare. S-a terminat
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul 13
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul…